Mă gândesc la acest lucru tot mai mult. Nu mai este doar un gând care vine și trece. Este o dorință care crește tot mai mult în inima mea.
Vreau să mă dăruiesc lui Hristos.
Vreau să las în urmă ceea ce mă îndepărtează de El și să-I ofer viața mea. Vreau să cunosc viața de rugăciune, de liniște, de ascultare și de dăruire. Să învăț să nu trăiesc doar pentru mine, ci pentru El.
Uneori îmi este teamă.
Mă întreb dacă voi putea. Dacă voi rezista. Dacă sunt cu adevărat pregătit să las în urmă viața pe care o cunosc și să fac un pas atât de mare.
Și totuși, în mine există ceva mai puternic decât frica.
Dorința de a-I aparține lui Hristos.
Nu vreau să devin monah pentru că vreau să fug de lume. Vreau să devin monah pentru că vreau să mă apropii mai mult de Hristos. Să-L caut din toată inima mea. Să-I ofer nu doar o parte din viața mea, ci întreaga mea viață.
Știu că viața monahală nu este un drum ușor. Nu este o viață fără greutăți. Este un drum al Crucii, al luptei, al răbdării și al pocăinței de fiecare zi.
Dar dacă, pe acest drum, Îl pot întâlni pe Hristos și mă pot apropia mai mult de El, atunci merită să-l parcurg.
Nu știu ce voi întâlni mâine.
Nu știu dacă sunt suficient de puternic.
Dar știu că nu vreau să las această dorință să se stingă în mine din cauza fricii.
Vreau să mă rog.
Vreau să-L întreb pe Hristos:
„Doamne, acesta este oare drumul pe care l-ai pregătit pentru mine?”
Și dacă este, vreau să am curajul să spun:
„Da, Doamne. Ia viața mea și fă-o a Ta.”
Nu cer să cunosc de acum întregul drum.
Îmi este de ajuns să fac primul pas.
Să mă apropii.
Să cunosc.
Să mă rog.
Să mă nevoiesc.
Să mă încredințez.
Și apoi, să mă călăuzească El.
Hristosul meu, dacă mă chemi la Tine, nu mă lăsa să mă tem. Dă-mi o inimă curată, smerenie și putere, ca să pot să-Ți dăruiesc viața mea.
Vreau să devin monah nu pentru a lăsa ceva în urmă, ci pentru a Te câștiga pe Tine.
